La noapte vor fi furtuni puternice, iar riscul de inundații va fi ridicat. În nordul, centrul, sudul și estul țării vor fi ploi torențiale, iar în scurt timp se vor strânge peste 100l de apă pe metru pătrat.
Vântul va sufla cu 85km la oră. Județul Galați va fi cel mai afectat. În masivele sudice și estice, la peste 1.700m altitudine vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și rafale de 90km la oră. Minimele vor fi cuprinse între 4 Grade în depresiuni și 17 Grade în Delta Dunării.
Mâine vremea va deveni rece. Va continua să plouă în jumătate de est a țării, iar la altitudini mari va ninge viscolit. În Moldova, Dobrogea și în Muntenia se vor strânge peste 50l de apă pe metru pătrat, iar vântul va sufla cu 70km la oră. Maximele vor fi cuprinse între 9 și 20°C, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.
În București, la noapte vor fi averse, fenomene electrice, iar în scurt timp se pot strânge 40 de litri de apă pe metru pătrat. În plus, vântul va sufla cu 45km la oră. Mâine, vremea va fi închisă și rece. Va ploua, iar maxima se va opri la 17°C.
FOTO: Pexels